De mii de ani oamenii încearcă să găsească rețeta nemuririi, fie conștienți sau nu de acest lucru. Toată istoria noastră, sau aproape toată ,conține acest substrat al căutării, adânc localizat în inconștientul colectiv, substrat care a dat naștere unor derivate de dezvoltare și evoluție umană, dar numai exterioară. Sunt mulți care nu recunosc acest fapt și totuși mulți care, deși recunosc acest filon al impulsurilor existențiale singulare și implicit multiple, au tras concluzia că este numai o utopie, iar moartea un final imbatabil al tuturor. Totuși, dacă lucrurile nu stau așa?
Într-o formă sau alta, în majoritatea religiilor care au existat și dintre care mai există și astăzi, indicii ale unor oameni nemuritori sau ale învingerii morții s-au găsit și se găsesc. Hinduismul vorbește despre ciclul reîncarnărilor care într-un sfârșit va duce la curățirea sufletului, o reciclare continuă pentru a părăsi Calea Lunii, întunecată și a păși pe calea iluminată a Soarelui când reîncarnarea încetează. Adepții budismului definesc trei stări – bardos - ale sufletului după moartea corporală care durează 49 de zile și după care sufletul este ori renăscut într-o altă viață ori eliberat în Nirvana. În iudaism, islamism și creștinism există puncte comune care vorbesc despre o judecată finală, după care cei merituoși vor dobândi viața veșnică, cu toate că în fiecare dintre acestea există particularități. Și așa mai departe, putem găsi mențiuni ale unei vieți după moartea fizică în marile religii și credințe religioase. Însă mai există informații despre moarte, mai explicite și în alte cărți mai puțin cunoscute sau văzute de oameni. Putem să concluzionăm grăbit că desigur, acestea toate vorbesc despre o viață de după moarte, nicidecum de o nemurire fizică a omului. Totuși, nu pot să nu mă gândesc că există un motiv și o viziune care se află printre rânduri dacă vreți.
Să presupunem că un om și-ar da seama despre natura realității înconjurătoare și ar merge pe calea cunoașterii de sine, mărindu-și înțelepciunea și evoluând către un punct, un moment de totală eliberare față de frica necunoscutului. Să ne gândim că mintea sa este în comuniune nu numai cu întreaga sa ființă ci cu textura universului însuși, atingând esența a tot și a toate. Acesta ar fi un om cu adevărat desăvârșit. Și dacă, pentru acest om superior, ar fi de ajuns doar să își propună, doar să vrea să nu moară…?
