Pe moarte călcând

De mii de ani oamenii încearcă să găsească rețeta nemuririi, fie conștienți sau nu de acest lucru. Toată istoria noastră, sau aproape toată ,conține acest substrat al căutării, adânc localizat în inconștientul colectiv, substrat care a dat naștere unor derivate de dezvoltare și evoluție umană, dar numai exterioară. Sunt mulți care nu recunosc acest fapt și totuși mulți care, deși recunosc acest filon al impulsurilor existențiale singulare și implicit multiple, au tras concluzia că este numai o utopie, iar moartea un final imbatabil al tuturor. Totuși, dacă lucrurile nu stau așa?

Într-o formă sau alta, în majoritatea religiilor care au existat și dintre care mai există și astăzi, indicii ale unor oameni nemuritori sau ale învingerii morții s-au găsit și se găsesc. Hinduismul vorbește despre ciclul reîncarnărilor care într-un sfârșit va duce la curățirea sufletului, o reciclare continuă pentru a părăsi Calea Lunii, întunecată și a păși pe calea iluminată a Soarelui când reîncarnarea încetează. Adepții budismului definesc trei stări – bardos - ale sufletului după moartea corporală care durează 49 de zile și după care sufletul este ori renăscut într-o altă viață ori eliberat în Nirvana. În iudaism, islamism și creștinism există puncte comune care vorbesc despre o judecată finală, după care cei merituoși vor dobândi viața veșnică, cu toate că în fiecare dintre acestea există particularități. Și așa mai departe, putem găsi mențiuni ale unei vieți după moartea fizică în marile religii și credințe religioase. Însă mai există informații despre moarte, mai explicite și în alte cărți mai puțin cunoscute sau văzute de oameni. Putem să concluzionăm grăbit că desigur, acestea toate vorbesc despre o viață de după moarte, nicidecum de o nemurire fizică a omului. Totuși, nu pot să nu mă gândesc că există un motiv și o viziune care se află printre rânduri dacă vreți.

Să presupunem că un om și-ar da seama despre natura realității înconjurătoare și ar merge pe calea cunoașterii de sine, mărindu-și înțelepciunea și evoluând către un punct, un moment de totală eliberare față de frica necunoscutului. Să ne gândim că mintea sa este în comuniune nu numai cu întreaga sa ființă ci cu textura universului însuși, atingând esența a tot și a toate. Acesta ar fi un om cu adevărat desăvârșit. Și dacă, pentru acest om superior, ar fi de ajuns doar să își propună, doar să vrea să nu moară…?

Conspirația trece prin stomac (I)

Nevoia principală a unei vietăți, fie că vorbim de o plantă, un animal sau un om, este în mod evident aceea de hrană. Dacă pentru natura vegetală și pentru animale lucrurile sunt mai simple, cred eu că pentru om au atins un nivel impresionant, ca urmare a dezvoltării societății umane și astfel și a simțului plăcerii. Se vorbește de mult timp despre o artă culinară, pentru că tot de mult timp, omul a prins această îndeletnicire a ceea ce eu numesc hrănit estetic sau hrană estetică. Există o pleiadă de cărți, reviste, manuale întregi despre arta gătitului și nu spun că acest lucru este unul neapărat rău. Dar de când cu această "știință", noi, oamenii, am întors spatele unor realități ale lumii în care trăim. Nu o să fac aici o poliloghie despre aditivii alimentari, dar, în schimb, am să tratez reversul medaliei dintr-un unghi alternativ.
Să presupunem că există o adunătură de oameni, o tagmă de indivizi cu interese obscure și cu o putere impresionantă de a schimba lucrurile la nivel mondial. Să spunem că acești oameni, perpetuându-se din generație în generație, de-a lungul istoriei au vrut să obțină un singur lucru: puterea de a submina total masele! Toate războaiele care au avut loc le-ar fi predat încă o lecție, toate revoltele maselor la fel, ș.a.m.d. (vezi Sun Tzu, Arta războiului, vezi Gustav Le Bon, Psihologia mulțimilor, vezi Serge Moscovici, Mașina de fabricat zei, etc.). Astăzi, trăim într-o relativă epocă a păcii după mulți specialiști, iar pentru mine, în mod sincer, acest lucru este curios, din mai multe motive pe care le voi dezbate, poate, într-un articol viitor. Această epocă a "păcii" ar putea spune cu totul altceva în afară de faptul că națiunile și guvernele lumii s-au maturizat, ci poate mai degrabă că sunt mai docile. Întorcându-ne astfel la ipoteza tagmei de obscurantiști, să presupunem că într-o zi, să zicem la o ședință, acești indivizi și-au pus următoarea întrebare: "cum am putea Noi să conspirăm cel mai bine acest procedeu de subjugare a mulțimilor?", iar răspunsul ar fi putut veni foarte simplu: HRANA!
Aproape tot ceea ce îngurgităm zi de zi conține faimoasele și infamele E-uri și poate că încă o substanță, două despre care nu am auzit, care pot foarte bine să acționeze asupra creierului, inhibând anumite capacități înnăscute. Apa din hipermarketuri poate la fel, pâine la pungă poate la fel și lista ar putea continua multe zile și multe nopți. Și atunci mă întreb, din pură curiozitate - acest articol fiind mai degrabă o speculație decât o pledoarie pentru o stare de fapt a societății mondiale - dacă tot ceea ce noi băgăm pe gură și trece prin stomac și numim hrană indispensabilă vieții, defapt ne transformă pe zi ce trece în ființe incapabile de o revoltă interioară (nu exterioară!), care să ne trezească dintr-un probabil miraj mondial?