Energie

Totul este energie!
A fost vehiculată expresia aceasta de prea multe ori pentru a mai rămâne în conştiinţa unora drept ceva de luat în seamă în mod real. Dar cred, într-adevăr, că peste tot şi în orice există energie, diferenţiată, desigur, dar fără îndoială că este acolo, într-un obiect oarecare, într-un copac, într-un fir de iarbă, într-o pasăre, în omul însuşi. Şi prin această energie, ca plafon fundamental a toate cele ce sunt, noi, ca fiinţe umane suntem legaţi de natura înconjurătoare, de univers în sine. Suntem încătuşaţi în formele cele mai banale ale energiei universale, numită materie şi conturând un corp fizic, dar esenţa noastră este una fin-energetică şi prin această esenţă, superioară celorlalte (obiecte, natură) suntem legaţi unii de alţii ca într-un singur organism cu o minte colectivă, globală. Inteligenţa, nu aşa cum o înţeleg teoriile cele mai "brave", ci aceea adevărată, aceea care reprezintă omogenitatea dintre raţiune şi sentiment, izvorăşte din această substanţă esenţială, pe care defapt, o numim banal energie. Universul întreg este inteligenţă, energie, esenţă, iar noi facem parte din el, ca exponenţi. Astfel, conştientizând profund acest fapt, putem accede la nivelul fundamental al realităţii, care este unul energetic, realizând că defapt nu suntem indivizi, ci... Umanitate.

Realitatea are 6,8 miliarde de feţe

Dacă presupunem că nu există o singură dimensiune absolută a realităţii, atunci fiecare individ îşi creează realitatea lui. Şi într-o anumită măsură, această ipoteză este adevărată. Dar aceste realităţi sunt tangenţiale, sau se intersectează în multe puncte, altfel fiecare om ar trăi în lumea lui separată de tot ceea ce există în jur, fără posibilitatea de a relaţiona cu semenii şi mediul înconjurător. Eu cred că adevărat este faptul că fiecare dintre noi avem capacitatea de a oculta o realitate unică, conferindu-i în felul acesta miliarde de feţe, câte una pentru fiecare. Prin a oculta, înţeleg capacitatea şi puterea de a interpreta, transforma intrinsec ceea ce nu putem (încă) primi aşa cum este, în lumina unui adevăr absolut, universal. Cred că fiecare dintre noi proiectăm o imagine a Realităţii care este convenabilă unui anumit nivel al conştiinţei noastre, iar imaginile evoluează odată cu dezvoltarea conştiinţei de sine. Dar mai există şi ceea ce eu numesc conştiinţă umană, o dimensiune globală, trans-empatică, din care facem parte fiecare, fără să ştim (majoritatea) acest lucru. Şi poate că singurul mod prin care putem ajunge la Realitatea Ultimă este să fim complet conştienţi de universalitatea noastră ca fiinţe umane...

Natura comunică

Te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva nu doar oamenii comunică? Poate copacii vorbesc la fel de bine între ei, precum o fac oamenii. Sau firele de iarbă, sau feluritele flori, sau apele între ele. Eu cred că natura întreagă este un organism complex care are capacitatea intra-comunicării. Savanții de la Universitatea Washington din Seattle au desfășurat un experiment, în cadrul căruia au ales două grupe de copaci. Una din grupe a fost aleasă ca țintă pentru niște omizi flămânde, iar cealaltă grupă de copaci a fost neatinsă. După o anumită perioadă, copacii infectați au început să emită o substanță - insecticid natural - pentru stârpirea omizilor. După câteva săptămâni, copacii din grupa a doua, cei neinfectați, au început să emită, la rândul lor, substanța naturală defensivă. Savanții au menționat de asemenea că acest tip de comunicare nu are loc prin intermediul rădăcinilor, iar că unii dintre copaci se găseau și la aproximativ 100 de metri îndepărtare. Concluzia experimentului a fost faptul că acești copaci emiteau un soi de feromon, numit etilenă hidrocarbonată. (informații preluate de aici). Curios, nu-i așa? Poate că întreaga noastră planetă, cu noi în ea este un organism inteligent discret. E foarte posibil ca de aceeași conștiință globală, să fim legați și noi și întreaga natură, cumva separați de-alungul mileniilor, iar dacă aceasta ar fi situația, atunci de ce nu putem să auzim copacii vorbind între ei? Noi, ca ființe umane, cred că avem capacitatea să comunicăm între noi, ca parte a aceleași grupe existențiale, dacă pot spune așa. Nici acest lucru nu știm să-l facem, decât poate prea puțini dintre noi și atunci ce pretenții mai avem să auzim natura, să o înțelegem?