Necunoscuții

Cunoașterea umană, cel puțin cea oficială, a avut un drum sinuos de-a lungul veacurilor omenirii. Mi se pare cel puţin ciudat că în atât de mult timp, noi, oamenii, am descoperit atât de puţin totuşi. Şi când spun acest lucru, nu mă refer doar la tehnică, ci la un Întreg, la o Totalitate la care am impresia eu că ar fi trebuit să ajungem de mai demult. Această Totalitate cuprinde inclusiv evoluţia psihologică a omului, în aceeaşi măsură, sau poate într-o măsură mai mare decât evoluția tehnologică. Știința sau acea parte a ei care astăzi lipsește, sau de care în prezent este nevoie atât de mult, cred eu că a fost ocultată de timpuriu, din motive mai mult sau mai puțin bănuite, mai mult sau mai puțin utile. Plec de la presupunerea că odată, în vremuri antice, oameni de o anumită calitate, care dețineau o impresionantă cunoaștere în varii domenii, au văzut că semenii lor sunt prea slabi, prea cruzi, prea întunecați la minte pentru a merita cunoștințele pe care ei le dețineau, darămite pentru a le folosi. Și atunci au ascuns aceste cunoștințe pentru o vreme când omenirea va fi pregătită pentru ele, pentru un timp când esența sau energia umană globală va însuși caracteristici de o valoare superioară. Această evoluție a oamenilor, din punct de vedere psihologic, nu s-a întâmplat în mod ordonat și întru Întreg, ci doar câteva persoane, de-a lungul istoriei au reușit să “crească”, să se dezvolte corespunzător. Acei Necunoscuți, care dețineau o cunoaștere impresionantă a realității și a legăturilor dintre lucruri, cred eu că există și astăzi, transmițând poate, urmașilor demni ai lor, Secretul și într-un fel sau altul așteaptă momentul potrivit pentru a oferi din darul acesta. Poate momentul este mai aproape decât credem…