Creierul Divinităţii

Putem presupune că în imensitatea Universului, noi, oamenii, nu existăm, fiindcă suntem atât de mici! Şi totuşi, iată, suntem aici, respirăm, ne mişcăm, în spaţiul în care suntem posibili. Nimeni nu a dovedit că Universul este infinit, dar supoziţia aceasta există, fiindcă poate nu putem înţelege mărimea extraordinară a lui. Şi dacă Universul ar avea o limită undeva, departe probabil, unde ar fi aceasta este mai puţin important, ci mai degrabă ce se află dincolo de ipotetica margine.
Am auzit şi expresia "omul este un microunivers", ceea ce înseamnă că structura fizicului uman este extraordinară în dimensiunea sa microscopică. Numai dacă ne gândim la întreaga reţea neuronală, ne putem imagina un întreg univers în interiorul creierului nostru, un univers în miniatură pe care îl purtăm cu noi în fiecare zi, oriunde am merge, dar căruia, într-un fel, îi cunoaştem limitele, marginile, sau mai precis contururile care relevă forma fiinţei umane, în totalitatea ei exterioară. Suntem conştienţi de acest lucru, dar nu am putea să fim fără creier şi atunci există o relație deterministă în ambele sensuri.
Să ne imaginăm acum şi deci să presupunem totodată, că Universul este tot un Creier. Noi am fi, astfel, la fel cum sunt neuronii, elemente care determină conştiinţa de sine universală. Noi, oamenii, am exista atunci înăuntrul Creierului Divinităţii, ca o fiinţă trans-dimensională care ne poartă cu ea de-a lungul câmpurilor necunoscutului, printr-o lume la care nu avem acces în această stare şi care probabil se află la limita universului bănuit...

Energie

Totul este energie!
A fost vehiculată expresia aceasta de prea multe ori pentru a mai rămâne în conştiinţa unora drept ceva de luat în seamă în mod real. Dar cred, într-adevăr, că peste tot şi în orice există energie, diferenţiată, desigur, dar fără îndoială că este acolo, într-un obiect oarecare, într-un copac, într-un fir de iarbă, într-o pasăre, în omul însuşi. Şi prin această energie, ca plafon fundamental a toate cele ce sunt, noi, ca fiinţe umane suntem legaţi de natura înconjurătoare, de univers în sine. Suntem încătuşaţi în formele cele mai banale ale energiei universale, numită materie şi conturând un corp fizic, dar esenţa noastră este una fin-energetică şi prin această esenţă, superioară celorlalte (obiecte, natură) suntem legaţi unii de alţii ca într-un singur organism cu o minte colectivă, globală. Inteligenţa, nu aşa cum o înţeleg teoriile cele mai "brave", ci aceea adevărată, aceea care reprezintă omogenitatea dintre raţiune şi sentiment, izvorăşte din această substanţă esenţială, pe care defapt, o numim banal energie. Universul întreg este inteligenţă, energie, esenţă, iar noi facem parte din el, ca exponenţi. Astfel, conştientizând profund acest fapt, putem accede la nivelul fundamental al realităţii, care este unul energetic, realizând că defapt nu suntem indivizi, ci... Umanitate.

De către popor şi pentru popor (sic!)

În cele mai multe dintre ţările de pe glob domină un sistem democratic, mai mult sau mai puţin capitalist dacă ne referim la nivelul economiei unei ţări anume. Într-un regim democratic, aşa cum am învăţat la şcoală, preşedintele este ales "de către popor şi pentru popor", după cum ne spune un citat celebru. Dar poate că lucrurile nu stau aşa, nu la suprafaţă cel puţin. Ceea ce cred eu este că un preşedinte, de oriunde, serveşte nişte interese foarte precise pentru o grupare anume de putere reală. Sigur, există cărţi (cum ar fi Mecanismul votului, de către Paul Lazarsfeld) care analizează influenţa asupra maselor, dar numai dintr-un punct de vedere ştiinţific, oficial dacă vreţi, fără un substrat pe care eu îl cred foarte probabil.
Un preşedinte este ales să îndeplinească o misiune exactă, indiferent care ar fi aceasta, iar alegerile care îl conduc către funcţia aceasta, "supremă în stat" sunt un paravan necesar, cred eu, pentru a ascunde un sistem foarte complex, atât de influenţă asupra opiniei publice (dincolo de teoriile clasice), cât şi de inserare directă în funcţia de conducător, prin omisiunea ocultată a efectelor directe ale votului. Mai pe scurt spus, preşedintele unei ţări este ales, dar nu de către popor - cel puţin nu în mod amiabil şi 100% transparent - ci mai degrabă de anumite persoane necunoscute de publicul larg, dar cu o mare influenţă în lumea politică. Preşedintele îndeplineşte un scop pentru aceste persoane, apoi (în SUA, în majoritatea cazurilor, în al doilea mandat) este denigrat printr-un scandal public, iar după ce iese din funcţie este reabilitat ori printr-o prezenţă publică agreabilă, ori prin lipsa din spaţiul public. Să luăm un exemplu local:
Băsescu Traian este la al doilea mandat. Aş putea crede că au fost circa 5 milioane de oameni care l-au votat şi cea de-a doua jumătate de alegători care au votat împotrivă, nicio problemă, însă eu mă gândesc mai degrabă că Băsescu Traian avea un singur scop şi anume, acela de a semna acordul care să permită instalarea scutului antirachetă la noi în ţară. Scurt pe 2! Scandalul probabil va urma...